+4 021 457 00 21

Program cabinet consiliere

        Activităţile de consiliere constau în "utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale pentru a facilita auto-cunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. 
         Consilierea reprezintă o formă de intervenţie psihologică, individuală sau de grup, realizată de către o persoană cu pregătire de specialitate, care este destinată oamenilor sănătoşi aflaţi în dificultate (sprijinindu-i să le depăşească) sau persoanelor cu probleme de relaţionare (având în vedere o mai bună integrare a acestora). Consilierea psihopedagogică are scopul de a facilita învăţarea de către fiecare beneficiar al acesteia a unor deprinderi care să-i permită adaptarea cu succes la cerinţele realităţii aflate în continuă schimbare.
      Observarea sistematica acasa sau in mediul scolar a copiilor este de real folos in depistarea de timpuriu a problemelor de comportament sau de adaptare la sarcinile scolare.  Cunoasterea acestora permite adoptarea unui program si a unor metode adecvate,  fiind mai usor sa previi decat sa corectezi problemele deja instalate.

           Scoala dispune de specialisti si resursele necesare pentru o dezvoltare normala si armonioasa a copiilor. 

      Consilierea scolara este una din metodele adoptate de institutia scolara prin intermediul careia se raspunde trebuintelor specfice adolescentilor si nu numai, de ea beneficiind si profesorii sau parintii. 

        Obiectivul principal al consilierii scolare este acela de a asigura functionarea optima a individului sau a grupului, transand obiective clare, specifice fiecarei situatii in parte.

         Prin metodele si tehnicile sale specifice de cunoastere si autocunoastere, consilierea faciliteaza alegerea corecta a masurilor educative specifice care se impun, si orientarea sau reorientarea socio-profesionala a elevilor pentru domenii potrivite.
          Programul cabinetului de consiliere psihopedagogica se vizualizează apăsând AICI
  • Despre Scoala Gimnaziala nr. 1 Jilava

    Pe şoseaua Bucureşti – Giurgiu, la km 11 de centrul Capitalei, se înalţă un edificiu încântător al comunei Jilava, ce adăposteşte cea mai însemnată instituţie cultural – educativă a localităţii, Şcoala Gimnazială  nr. 1 Jilava.  Istoria acestei şcoli se confundă aproape cu istoria modernă a localităţii Jilava. Localitatea Jilava a fost printre primele localităţi din Ţara Românească în care s-au înfiinţat şcoli primare.

Localizare

  • Contact

    Scoala Gimnaziala nr. 1 Jilava
    Adresa: Soseaua Giurgiului 266
    Tel: +4 021 457 00 21
    Fax: 021 457 00 21
    Email: scoala1jilava@yahoo.com